Iubirea incredibilă a lui Dumnezeu

736 iubirea incredibilă a lui DumnezeuPovestea de Crăciun ne arată dragostea incredibil de mare a lui Dumnezeu. Ne arată că însuși Fiul Tatălui Ceresc a venit să locuiască printre oameni. Faptul că noi oamenii l-am respins pe Isus este de neînțeles. Nicăieri în Evanghelie nu se vorbește despre o mulțime mare de oameni care privesc cu groază neputincioasă cum oamenii răuvoitori își desfășoară politica de putere și au scăpat de cea mai mare amenințare a lor, Isus. Clasa conducătoare l-a vrut pe Isus mort, eliminat, din imagine – și mulțimile au făcut exact asta. Dar strigătele: „Răstignește-l, răstignește-l!” spune mult mai mult decât doar: vrem ca această persoană să dispară din scenă. Din aceste cuvinte vorbește o mare amărăciune din lipsă de înțelegere.

Este uimitor că Fiul Tatălui Ceresc a devenit unul dintre noi; și este cu atât mai surprinzător că noi, oamenii, l-am respins, l-am maltratat și l-am răstignit. Este incredibil că Isus ar îndura de bunăvoie și ar îndura toate acestea atunci când un singur cuvânt de la El ar fi chemat o mulțime de îngeri pentru a-L apăra? „Sau crezi că nu l-aș putea întreba pe tatăl meu și el mi-ar trimite imediat mai mult de douăsprezece legiuni [adică o mulțime nenumărată] de îngeri?” (Matei 26,53).

Ura noastră față de Isus trebuie să fi lovit pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt ca un fulger din albastru - sau trebuie să fi fost un spirit răscumpărător de o nespusă maiestate la lucru aici. Nu prevăzuse oare Dumnezeul în treime respingerea de către evrei și romani? L-a luat neprevăzut că i-am torpilat soluția ucigându-și fiul? Sau respingerea rușinoasă de către omenire a Fiului Celui Atotputernic a fost inclusă ca un factor critic în procesul nostru de mântuire încă de la început? S-ar putea ca calea de reconciliere a Trinității să implice acceptarea urii noastre?

Nu ar putea cheia reconcilierii să stea în acceptarea de bunăvoie a orbirii noastre spirituale, ademenită de Satana, și a judecății care rezultă? Ce păcat ar putea fi mai disprețuitor decât urarea lui Dumnezeu – și uciderea prin sânge? Cine ar avea o asemenea competență? Ce ispășire ar putea fi mai sublimă, personală și mai reală decât cea a Domnului nostru, care a acceptat și a îndurat de bunăvoie mânia noastră și ne-a întâlnit în cea mai rușinoasă depravare a noastră?

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt extrem de serioși în ceea ce privește dragostea lor pentru noi și nu vor nimic mai mult decât să acceptăm această iubire cu toate simțurile noastre. Dar cum se poate ajunge la oamenii care au devenit atât de confuzi încât se ascund din frică de Dumnezeul în treime? Ne putem obișnui atât de mult să-L vedem pe Isus ca victima mâniei lui Dumnezeu, încât nu reușim să vedem punctul de vedere mult mai evident revelat în Noul Testament, care ne spune că El a îndurat mânia noastră. Făcând acest lucru, în timp ce acceptă disprețul și ridicolul nostru, El ne-a întâlnit în cele mai întunecate adâncituri ale ființei noastre și a adus relația Sa cu Tatăl și propria Sa ungere în Duhul Sfânt în lumea noastră de natură umană depravată.

Crăciunul nu ne spune doar povestea minunată a Pruncului Hristos; povestea de Crăciun este, de asemenea, despre iubirea incredibil de mare a Dumnezeului în treimi – o iubire care își propune să ne întâlnească în natura noastră neputincioasă și zdrobită. El a luat asupra lui poveri și suferință pentru a ajunge la noi, devenind chiar țapul ispășitor al ostilității noastre pentru a ajunge la noi în durerea noastră. Isus, Fiul Tatălui nostru Ceresc, Uns în Duhul Sfânt, a îndurat batjocurile noastre, a suferit vrăjmășia noastră și respingerea noastră pentru a ne dărui sinelui nostru real viața Sa cu noi în Tatăl și Duhul Sfânt în vecii vecilor. Și a făcut asta de la iesle până dincolo de cruce.

de C Baxter Kruger