Bucată pe bucată

Când mă gândesc să-i dau inima lui Dumnezeu, sună prea ușor și uneori cred că o putem face mai ușoară decât este și ea. Noi spunem: „Doamne, îți dau inima mea” și credem că asta este tot ceea ce este necesar.

«Atunci a înjunghiat arderea de tot; și fiii lui Aaron i-au adus sângele și el l-a stropit pe altar de jur împrejur. Și i-au adus arderea de tot, bucată cu bucată, și capul, și a lăsat-o să se aprindă pe altar.”3. Moise 9,12-13).
Vreau să vă arăt că acest verset este o paralelă cu pocăința pe care Dumnezeu o dorește și pentru noi.

Uneori, când îi spunem Domnului, iată inima mea, parcă o aruncăm în fața lui. Nu așa se înțelege. Când o facem în acest fel, pocăința noastră este foarte neclară și nu ne îndepărtăm în mod conștient de actul păcătos. Nu aruncăm doar o bucată de carne pe grătar, altfel nu s-ar prăji uniform. La fel este și cu inimile noastre păcătoase, trebuie să vedem clar de la ce să ne îndepărtăm.

I-au dat arderea de tot bucată cu bucată, inclusiv capul, și a ars fiecare parte pe altar. Vreau să mă concentrez asupra faptului că cei doi fii ai lui Aaron i-au prezentat oferta câte puțin. Nu au aruncat întreaga fiară acolo sus, ci au pus anumite piese pe altar.

Rețineți că cei doi fii ai lui Aaron au prezentat ofranda tatălui lor bucată cu bucată. Nu doar au pus animalul sacrificat întreg pe altar. Trebuie să facem același lucru cu sacrificiul nostru, cu inima noastră. În loc să spunem: „Doamne, iată inima mea”, ar trebui să punem înaintea lui Dumnezeu acele lucruri care ne spurcă inimile. Doamne, îți dau bârfele mele, îți dau poftele mele în inima mea, îți las îndoielile mele. Când începem să dăm inimile noastre lui Dumnezeu în acest fel, El o acceptă ca pe un sacrificiu. Toate lucrurile rele din viața noastră se vor transforma atunci în cenuşă pe altar, pe care vântul Duhului îl va sufla.

de Fraser Murdoch