Matei 6: Predica de pe Munte

393 matthaeus 6 predica de pe montareIsus ne învață un standard înalt de dreptate care necesită o atitudine de dreptate înăuntru. Cu cuvinte tulburătoare, el ne avertizează împotriva mâniei, adulterului, jurămintelor și răzbunării. El spune că trebuie chiar să ne iubim dușmanii (Matei 5). Fariseii erau cunoscuți pentru îndrumări stricte, dar dreptatea noastră ar trebui să fie mai bună decât cea a fariseilor (ceea ce poate fi destul de uimitor dacă uităm ceea ce a fost promis mai devreme în Predica de pe munte despre milă). Adevărata dreptate este o atitudine a inimii. În al șaselea capitol al Evangheliei lui Matei, îl vedem pe Isus clarificând această problemă condamnând religia ca spectacol.

Caritate în secret

„Aveți grijă de evlavia voastră, ca să nu o practicați în fața oamenilor, ca să o vadă; altfel nu veţi avea răsplată la Tatăl vostru din ceruri. Deci, când faci milostenie, să nu lași să se trâmbițeze înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi, ca să-i laude poporul. Adevărat vă spun că au primit deja răsplata lor” (v. 1-2).

Pe vremea lui Isus erau oameni care făceau un spectacol din religie. S-au asigurat că oamenii își pot observa faptele bune. Au primit recunoaștere pentru acest lucru din multe părți. Asta e tot ce primesc, spune Isus, pentru că ceea ce fac ei este doar actorie. Preocuparea lor nu era să slujească lui Dumnezeu, ci să arate bine în opinia publică; o atitudine pe care Dumnezeu nu o va răsplăti. Comportamentul religios poate fi văzut și astăzi în amvon, în exercitarea funcțiilor, în conducerea unui studiu biblic sau în articolele din ziarele bisericii. Se poate hrăni pe cei săraci și poate predica Evanghelia. În exterior, pare un serviciu sincer, dar atitudinea poate fi foarte diferită. „Dar când dai milostenie, să nu știe mâna ta stângă ce face mâna ta dreaptă, ca să nu ți se ascundă milostenia; și Tatăl vostru, care vede în ascuns, vă va răsplăti” (v. 3-4).

Desigur, „mâna” noastră nu știe nimic despre acțiunile noastre. Isus folosește un idiom pentru a spune că a da milostenie nu este pentru arătare, fie pentru folosul altora, fie pentru auto-laudă. O facem pentru Dumnezeu, nu pentru propria noastră bunăvoință. Nu trebuie luat la propriu că caritatea trebuie făcută în secret. Isus a spus mai devreme că faptele noastre bune ar trebui să fie vizibile pentru ca oamenii să-L laude pe Dumnezeu (Matei 5,16). Accentul se pune pe atitudinea noastră, nu pe impactul nostru extern. Motivul nostru ar trebui să fie să facem fapte bune pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru propria noastră slavă.

Rugăciunea în secret

Isus a spus ceva asemănător despre rugăciune: „Și când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să stea în sinagogi și la colțurile străzilor și să se roage ca oamenii să-i vadă. Adevărat vă spun că au avut deja răsplata lor. Dar când te rogi, intră în dulapul tău și închide ușa și roagă-te tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl vostru, care vede în ascuns, vă va răsplăti” (v. 5-6). Isus nu face o nouă poruncă împotriva rugăciunii publice. Uneori chiar Isus se ruga în public. Ideea este că nu trebuie să ne rugăm doar pentru a fi văzuți și nici să evităm rugăciunea de frica opiniei publice. Rugăciunea Îl venerează pe Dumnezeu și nu este pentru a te prezenta bine.

„Și când te rogi, să nu vorbești prea mult ca neamurile; căci ei cred că vor fi auziți dacă vor folosi multe cuvinte. Prin urmare, nu ar trebui să fii ca ei. Căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie înainte de a-I cere” (v. 7-8). Dumnezeu știe nevoile noastre, dar ar trebui să-l întrebăm (Filipeni 4,6) și perseverează (Luca 18,1-a 8-a). Succesul rugăciunii depinde de Dumnezeu, nu de noi. Nu trebuie să ajungem la un anumit număr de cuvinte sau să aderăm la un interval de timp minim, nici să adoptăm o poziție specială de rugăciune, nici să alegem cuvinte frumoase. Isus ne-a dat un exemplu de rugăciune – un exemplu de simplitate. Poate servi drept ghid. Alte modele sunt, de asemenea, binevenite.

„De aceea ar trebui să vă rugați astfel: Tatăl nostru din ceruri! Numele tău să fie sfințit. Imparatia vine. Facă-se voia Ta precum în ceruri pe pământ” (v. 9-10). Această rugăciune începe cu o simplă laudă - nimic complicat, doar o declarație a dorinței ca Dumnezeu să fie onorat și ca oamenii să fie receptivi la voința Lui. „Dă-ne astăzi pâinea noastră cea de toate zilele” (v. 11). Prin prezenta, recunoaștem că viața noastră depinde de Tatăl nostru Atotputernic. În timp ce putem merge la un magazin pentru a cumpăra pâine și alte lucruri, ar trebui să ne amintim că Dumnezeu este cel care face acest lucru posibil. De el depindem în fiecare zi. „Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri. Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de rău” (v. 12-13). Nu numai că avem nevoie de hrană, ci și de o relație cu Dumnezeu – o relație pe care o neglijăm adesea și de aceea avem nevoie adesea de iertare. Această rugăciune ne amintește, de asemenea, să arătăm milă față de ceilalți atunci când îi cerem lui Dumnezeu să aibă milă de noi. Nu toți suntem giganți spirituali – avem nevoie de ajutor divin pentru a rezista ispitei.

Aici Isus încheie rugăciunea și în cele din urmă ne arată din nou responsabilitatea de a ne ierta unii pe alții. Cu cât înțelegem mai bine cât de bun este Dumnezeu și cât de mari sunt eșecurile noastre, cu atât mai bine vom înțelege că avem nevoie de milă și de disponibilitatea de a-i ierta pe alții (versetele 14-15). Acum arată ca o avertizare: „Nu voi face asta până când nu o faci tu”. O mare problemă este aceasta: oamenii nu sunt foarte buni la iertare. Niciunul dintre noi nu este perfect și nimeni nu iartă perfect. Ne cere Isus să facem ceva ce nici măcar Dumnezeu nu l-ar face? Este de imaginat că ar trebui să-i iertăm pe alții necondiționat, în timp ce el și-a condiționat iertarea? Dacă Dumnezeu ar condiționa iertarea lui de iertarea noastră, iar noi am procedat la fel, nu i-am ierta pe alții până când ei ar fi iertat. Am sta într-o linie nesfârșită care nu se mișcă. Dacă iertarea noastră se bazează pe iertarea altora, atunci mântuirea noastră depinde de ceea ce facem – de faptele noastre. Prin urmare, teologic și practic, avem o problemă când citim Matei 6,14Luați -15 la propriu. În acest moment, putem adăuga la considerația că Isus a murit pentru păcatele noastre chiar înainte de a ne naște. Scriptura spune că El a pironit păcatele noastre pe cruce și a împăcat întreaga lume cu Sine.

Pe de o parte, Matei 6 ne învață că iertarea noastră pare a fi condiționată. Pe de altă parte, Scriptura ne învață că păcatele noastre sunt deja iertate - ceea ce ar include păcatul nerespectării iertării. Cum pot fi reconciliate aceste două idei? Fie am înțeles greșit versetele unei părți, fie cele ale celeilalte părți. Acum putem adăuga un argument suplimentar la considerațiile că Isus a folosit adesea elementul exagerării în conversațiile sale. Dacă ochiul tău te seduce, rupe-l. Când te rogi, intră în cămăruța ta (dar Isus nu s-a rugat întotdeauna în casă). Dând celor nevoiași, nu lăsați mâna stângă să știe ce face dreapta. Nu te opune unei persoane rele (dar Pavel a făcut-o). Nu spune mai mult decât da sau nu (dar Pavel a spus). Nu ar trebui să-i spui pe nimeni tată - și totuși, toți o facem.

Din aceasta putem vedea că în Matei 6,14-15 A fost folosit un alt exemplu de exagerare. Asta nu înseamnă că o putem ignora – Isus a vrut să sublinieze importanța iertării altor oameni. Dacă vrem ca Dumnezeu să ne ierte, atunci ar trebui să-i iertăm și pe alții. Dacă trebuie să trăim într-o împărăție în care am fost iertați, trebuie să o trăim în același mod. Așa cum dorim să fim iubiți de Dumnezeu, așa trebuie să ne iubim pe semenii noștri. Dacă eșuăm în aceasta, nu va schimba natura lui Dumnezeu în iubire. Adevărul este că dacă vrem să fim iubiți, ar trebui. Deși se pare că toate acestea sunt condiționate de îndeplinirea unei cerințe prealabile, scopul a ceea ce s-a spus este de a încuraja iubirea și iertarea. Pavel a spus-o ca pe o poruncă: „Suportați-vă unii pe alții și iertați-vă unii pe alții dacă are cineva vreo plângere împotriva altuia; precum v-a iertat Domnul, așa vă iartă și vouă” (Coloseni 3,13). Acesta este un exemplu; nu este o cerință.

În Rugăciunea Domnului cerem pâinea noastră zilnică, chiar dacă (în majoritatea cazurilor) o avem deja în casă. În același mod, cerem iertare, chiar dacă am primit-o deja. Aceasta este o recunoaștere că am făcut ceva greșit și că ne afectează relația cu Dumnezeu, dar cu încrederea că El este gata să ierte. Face parte din ceea ce înseamnă să ne așteptăm la mântuire ca un dar, mai degrabă decât ceva ce am putea merita prin realizările noastre.

De la post în secret

Isus vorbește despre un alt comportament religios: „Când postești, nu arăta acru ca ipocriții; căci îşi maschează feţele ca să se arate înaintea poporului cu postul lor. Adevărat vă spun că au avut deja răsplata lor. Dar când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te arăți oamenilor postind, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl vostru, care vede în ascuns, vă va răsplăti” (v. 16-18). Când postim, ne spălăm și ne pieptăm părul ca întotdeauna, din moment ce venim înaintea lui Dumnezeu și nu pentru a impresiona oamenii. Din nou accentul este pus pe atitudine; nu este vorba de a atrage atenția prin post. Dacă cineva ne întreabă dacă postim, putem răspunde sincer – dar nu ar trebui să sperăm niciodată să fim întrebați. Scopul nostru nu este să atragem atenția, ci să căutăm apropierea de Dumnezeu.

Cu privire la toate cele trei subiecte, Isus subliniază același punct. Fie că dăm de pomană, ne rugăm sau postim, se face „în secret”. Nu căutăm să impresionăm oamenii, dar nici nu ne ascundem de ei. Îi slujim lui Dumnezeu și Îl onorăm numai pe El. El ne va răsplăti. Recompensa, ca și activitatea noastră, poate fi în secret. Este reală și se întâmplă după bunătatea lui divină.

Comori în cer

Să ne concentrăm asupra plăcerii lui Dumnezeu. Să facem voia Lui și să prețuim recompensele lui mai mult decât recompensele trecătoare ale acestei lumi. Lauda publică este o formă efemeră de recompensă. Isus vorbește aici despre efemeritatea lucrurilor fizice. „Să nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le mănâncă și unde hoții pătrund și fură. Ci strângeți-vă comori în ceruri, unde molia și rugina nu mănâncă și hoții nu pătrund și nu fură” (v. 19-20). Bogățiile lumești sunt de scurtă durată. Isus ne sfătuiește să adoptăm o strategie mai bună de investiții - să căutăm valorile durabile ale lui Dumnezeu prin caritate liniștită, rugăciune discretă și post secret.

Dacă Îl luăm pe Isus prea literal, cineva ar putea crede că ar face o poruncă împotriva economisirii pentru pensie. Dar de fapt este vorba despre inima noastră - ceea ce considerăm valoros. Ar trebui să prețuim recompensele cerești mai mult decât economiile noastre lumești. „Căci unde este comoara ta, acolo este și inima ta” (v. 21). Dacă prețuim lucrurile pe care Dumnezeu le prețuiește, atunci inima noastră ne va călăuzi și comportamentul.

„Ochiul este lumina corpului. Dacă ochii tăi sunt puri, întregul tău corp va fi lumină. Dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat. Atunci, dacă lumina care este în voi este întuneric, cât de mare va fi întunericul!” (v. 22-23). Se pare că Isus folosește un proverb al timpului său și îl aplică lăcomiei de bani. Când privim lucrurile care aparțin în mod corect, vom vedea oportunități de a face bine și de a fi generoși. Cu toate acestea, atunci când suntem egoiști și geloși, intrăm în întuneric moral - corupti de dependențele noastre. Ce căutăm în viața noastră – să luăm sau să dăm? Sunt conturile noastre bancare configurate pentru a ne servi sau ne permit să servim altora? Obiectivele noastre ne conduc la bine sau ne corup. Dacă interiorul nostru este corupt, dacă doar căutăm recompensele acestei lumi, atunci suntem cu adevărat corupti. Ce ne motivează? Sunt banii sau este Dumnezeu? „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: fie îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, fie se va atașa de unul și îl va disprețui pe celălalt. Nu poți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (v. 24). Nu putem sluji lui Dumnezeu și opinia publică în același timp. Ar trebui să-I slujim lui Dumnezeu singuri și fără competiție.

Cum ar putea o persoană să „slujească” mamona? Crezând că banii îi aduc fericirea, că o fac să pară extrem de puternică și că îi poate acorda o mare valoare. Aceste evaluări sunt mai potrivite lui Dumnezeu. El este cel care ne poate da fericirea, el este adevărata sursă de securitate și viață; el este puterea care ne poate ajuta cel mai bine. Ar trebui să-l prețuim și să-l onorăm mai presus de orice pentru că el este pe primul loc.

Adevărata securitate

„De aceea vă spun: nu vă îngrijorați de ceea ce veți mânca și veți bea; ... ce vei purta. Păgânii caută toate acestea. Căci Tatăl vostru ceresc știe că aveți toate aceste nevoi” (v. 25-32). Dumnezeu este un Tată bun și El va avea grijă de noi atunci când El este suprem în viața noastră. Nu trebuie să ne pasă de opiniile oamenilor și nici nu trebuie să ne îngrijorăm pentru bani sau bunuri. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate aceste lucruri vor fi ale voastre” (v. 33) Vom trăi destul, vom avea hrană suficientă, vom fi îngrijiți, dacă îl iubim pe Dumnezeu.

de Michael Morrison


pdfMatei 6: Predica de pe munte (3)