Care este Noul Legământ?

025 wkg bs noul buchet

În forma sa de bază, un legământ guvernează o relație reciprocă între Dumnezeu și omenire în același mod în care un legământ sau un acord normal guvernează o relație între două sau mai multe ființe umane. Noul Legământ este în vigoare pentru că Isus, testatorul, a murit. Înțelegerea acestui lucru este esențială pentru credincios, deoarece ispășirea pe care am primit-o este posibilă numai prin „sângele Lui de pe cruce”, sângele Noului Legământ, sângele lui Isus, Domnul nostru (Coloseni). 1,20).

Care este ideea?

Este important să înțelegem că Noul Legământ este ideea lui Dumnezeu și că nu este un concept născocit de om. Hristos le-a declarat ucenicilor Săi când a instituit Cina Domnului: „Acesta este sângele Meu al noului legământ” (Marcu 1).4,24; Matei 26,28). Acesta este sângele legământului veșnic” (Evrei 1 Cor3,20).

Profeții vechiului legământ au prezis venirea acestui legământ. Isaia descrie cuvintele lui Dumnezeu „Celui care este disprețuit de oameni și urât de neamuri, slujitorului tiranilor... Eu te-am păzit și te-am făcut legământ al poporului” (Isaia 4 Cor.9,7-a 8-a; vezi și Isaia 42,6). Aceasta este o referire clară la Mesia, Isus Hristos. Prin Isaia, Dumnezeu a mai prezis: „Le voi da cu credincioșie răsplata lor și le voi face cu ei un legământ veșnic” (Isaia 6).1,8).

Ieremia a mai vorbit despre asta: „Iată că vine vremea, zice Domnul, când voi face un nou legământ”, care „nu era ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, când i-am luat de mână ca să aduc. ieșiți din țara Egiptului” (Ieremia 3 Cor1,31-32). Acesta este din nou numit „legământul veșnic” (Ieremia 3 Cor2,40).

Ezechiel subliniază natura ispășitoare a acestui legământ. El remarcă în celebrul capitol al Bibliei despre „oasele uscate”: „Și voi face cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veșnic cu ei” (Ezechiel 3).7,26). 

De ce un legământ?

În forma sa de bază, un legământ implică o relație reciprocă între Dumnezeu și omenire în același mod în care un legământ sau un acord normal implică o relație între două sau mai multe persoane.

Acest lucru este unic în religii, deoarece în culturile antice, zeii de obicei nu au relații semnificative cu bărbații sau femeile. Ieremia 32,38 indică natura intimă a acestei relații de legământ: „Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor”.

Frețurile au fost și sunt folosite în tranzacțiile comerciale și juridice. În Vechiul Testament, ambele obiceiuri israelite și păgâne incluse să ratifice societățile umane cu un sacrificiu de sânge sau de un ritual mai mic de un anumit fel, pentru a sublinia legătura și primul statut al acordului. Astăzi, vedem un exemplu durabil al acestei noțiuni când oamenii schimbă solemn inele pentru a-și exprima angajamentul față de căsătorie. Sub influența societății lor, personajele biblice au folosit diferite practici pentru a-și sigila solemn relația de legământ cu Dumnezeu.

„Este clar că ideea unei relații de legământ nu era deloc străină de israeliți și, prin urmare, nu este de mirare că Dumnezeu a folosit această formă de relație pentru a-și exprima relația cu poporul Său” (Golding 2004: 75).

Legământul lui Dumnezeu între el și omenire este comparabil cu astfel de înțelegeri făcute în societate, dar nu are același rang. Noului Legământ îi lipsește conceptul de negociere și schimb. În plus, Dumnezeu și omul nu sunt ființe egale. „Legământul divin depășește infinit dincolo de analogia lui pământească” (Golding, 2004:74).

Cele mai vechi frete au avut o calitate reciproca. De exemplu, comportamentul dorit este răsplătit cu binecuvântări și așa mai departe. Există un element de reciprocitate exprimat în termeni conveniți.

Un tip de legământ este un legământ de ajutor. În ea, o putere superioară, cum ar fi un rege, acordă favoare nemeritată supușilor săi. Acest tip de legământ poate fi cel mai bine comparat cu noul legământ. Dumnezeu dăruiește necondiționat harul Său omenirii. Într-adevăr, reconcilierea făcută posibilă prin vărsarea de sânge a acestui legământ etern s-a produs fără ca Dumnezeu să impute omenirii nelegiuirile lui (1. Corinteni 5,19). Fără vreun act sau gând de pocăință din partea noastră, Hristos a murit pentru noi (Romani 5,8). Harul precede comportamentul creștin.

Cum rămâne cu celelalte brazde biblice?

Cei mai mulți cercetători biblici identifică cel puțin patru alte frete în plus față de Noul Legământ. Acestea sunt legămintele lui Dumnezeu cu Noe, Avraam, Moise și David.
În epistola sa către creștinii neamuri din Efes, Pavel le explică că ei erau „străini în afara legământului făgăduinței”, dar în Hristos ei erau acum „care cândva erau departe, apropiați prin sângele lui Hristos” (Efeseni 2,12-13), adică prin sângele Noului Legământ, care permite reconcilierea tuturor oamenilor.

Legămintele cu Noe, Avraam și David conțin toate promisiunile necondiționate care își găsesc împlinirea directă în Isus Hristos.

„O țin ca în zilele lui Noe, când am jurat că apele lui Noe nu vor mai umbla pe pământ. Așa că am jurat că nu voi mai fi supărat pe tine și nici nu te voi certa. Căci munții vor ceda și dealurile vor cădea, dar harul Meu nu se va îndepărta de la voi, nici legământul Meu de pace nu se va strica, zice Domnul, milostivul vostru” (Isaia 5).4,9-10).

Pavel explică că Hristos este sămânța [descendentul] promisă a lui Avraam și, prin urmare, toți credincioșii sunt moștenitori ai harului mântuitor (Galateni 3,15-18). „Dar dacă sunteți ai lui Hristos, atunci sunteți copii și moștenitori ai lui Avraam, conform făgăduinței” (Galateni 3,29). Angajamentele legământului referitoare la neamul lui David (Ieremia 23,5; 33,20-21) sunt realizate în Isus, „rădăcina și sămânța lui David”, Regele dreptății (Apocalipsa 2).2,16).

Legământul Mozaic, numit și Vechiul Legământ, era condiționat. Condiția era ca, dacă israeliții urmau legea codificată a lui Moise, vor urma binecuvântări, în special moștenirea pământului promis, viziunea pe care Hristos o împlinește spiritual: „Și, de aceea, este și mijlocitorul noului legământ, astfel încât, prin moartea, care a venit pentru izbăvirea de fărădelegile din primul legământ, cei chemați vor primi moștenirea veșnică promisă” (Evrei 9,15).

Din punct de vedere istoric, trastele au inclus și semne care indică implicarea continuă a fiecăreia dintre cele două părți. Aceste semne se referă și la Noul Legământ. Semnul legământului cu Noe și cu creația a fost, de exemplu, curcubeul, o distribuție colorată a luminii. Hristos este lumina lumii (Ioan 8,12; 1,4-9).

Semnul pentru Avraam a fost tăierea împrejur (1. Moise 17,10-11). Acest lucru se leagă de consensul cercetătorilor cu privire la sensul de bază al cuvântului ebraic berit, care este tradus legământ, un termen legat de tăiere. Sintagma „a tăia un guler” este încă folosită uneori. Isus, sămânța lui Avraam, a fost tăiat împrejur conform acestei practici (Luca 2,21). Pavel a explicat că tăierea împrejur pentru credincios nu mai este fizică, ci spirituală. Sub Noul Legământ, „tăierea împrejur a inimii este în spirit, nu în literă” (Romani 2,29; vezi şi Filipeni 3,3).

Sabatul a fost, de asemenea, semnul dat pentru legământul mozaic (2. Moise 31,12-18). Hristos este restul tuturor lucrărilor noastre (Matei 11,28-30; evrei 4,10). Această odihnă este atât viitoare, cât și prezentă: „Căci dacă Iosua i-ar fi adus la odihnă, Dumnezeu nu ar fi vorbit despre o altă zi după aceea. Deci mai este odihnă pentru poporul lui Dumnezeu” (Evrei 4,8-9).

Noul Legământ are și un semn și nu este un curcubeu sau circumcizie sau Sabat. „De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: Iată, o fecioară este însărcinată și va naște un fiu și îi va pune numele Emanuel” (Isaia 7,14). Primul indiciu că suntem poporul Noului Legământ al lui Dumnezeu este că Dumnezeu a venit să locuiască printre noi sub forma Fiului Său, Isus Hristos (Matei 1,21; Ioan 1,14).

Noul Legământ conține și o promisiune. „Și iată”, spune Hristos, „Voi trimite peste voi ceea ce a făgăduit Tatăl Meu” (Luca 2 Cor.4,49), iar acea promisiune a fost darul Duhului Sfânt (Fapte 2,33; Galateni 3,14). Credincioșii sunt pecetluiți în Noul Legământ „cu Duhul Sfânt care este făgăduit, care este garanția moștenirii noastre” (Efeseni 1,13-14). Un creștin adevărat nu este marcat de circumcizie rituală sau de o serie de obligații, ci de locuirea Duhului Sfânt (Romani 8,9). Ideea legământului oferă o experiență largă și adâncă în care harul lui Dumnezeu poate fi înțeles literal, figurat, simbolic și prin analogie.

Ce ferigi sunt încă în vigoare?

Toate freturile menționate mai sus sunt rezumate în slava Noului Legământ veșnic. Pavel ilustrează acest lucru atunci când compară legământul mozaic, cunoscut și ca Vechiul Legământ, cu Noul Legământ.
Pavel se referă la legământul mozaic ca fiind „oficiul de a aduce moartea, scris cu litere pe piatră” (2. Corinteni 3,7; Vezi si 2. Moise 34,27-28), și spune că, deși a fost cândva glorios, „nici o slavă nu trebuie socotită împotriva acelei slave nemaipomenite”, o referire la slujba Duhului, cu alte cuvinte, Noul Legământ (2. Corinteni 3,10). Hristos este „vrednic de o slavă mai mare decât Moise” (Evrei 3,3).

Cuvântul grec pentru legământ, diatecă, dă nouă înțeles acestei discuții. Se adaugă dimensiunea unui acord, care este o ultimă voință sau testament. În Vechiul Testament, cuvântul berit nu a fost folosit în acest sens.

Scriitorul din Evrei folosește această distincție greacă. Atât Mozaicul, cât și Noul Legământ sunt ca testamente. Legământul mozaic este primul testament [voință] care este anulat atunci când este scris al doilea. „Atunci el ia pe primul ca să-l pună pe al doilea” (Evrei 10,9). „Căci dacă primul legământ ar fi fost fără prihană, nu ar fi fost loc pentru altul” (Evrei 8,7). Noul legământ „nu a fost ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor” (Evrei 8,9).

Prin urmare, Hristos este mijlocitorul unui „legământ mai bun, întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8,6). Când cineva întocmește un nou testament, toate testamentele anterioare și termenii lor, indiferent cât de glorioase au fost, își pierd efectul, nu mai sunt obligatorii și sunt inutile pentru moștenitorii lor. „Spunând „un nou legământ”, el îl declară pe primul ca fiind învechit. Dar ceea ce este învechit și a supraviețuit este aproape de sfârșit” (Evrei 8,13). Prin urmare, formele vechiului nu pot fi cerute ca o condiție pentru participarea la noul legământ (Anderson 2007: 33).

Desigur: „Pentru că acolo unde este testament trebuie să se fi întâmplat moartea celui care a făcut testamentul. Căci o voință intră în vigoare numai după moarte; nu este în vigoare atâta timp cât trăiește cel care a făcut-o” (Evrei 9,16-17). În acest scop, Hristos a murit și noi primim sfințirea prin Duhul. „După această voință suntem sfințiți o dată pentru totdeauna prin jertfa trupului lui Isus Hristos” (Evrei 10,10).

Ordonanța sistemului de jertfe din legământul mozaic este ineficientă, „căci sângele taurilor și țapilor este cu neputință să îndepărteze păcatele” (Evrei 10,4), și oricum primul testament a fost anulat pentru a putea întemeia pe al doilea (Evrei 10,9).

Oricine a scris Evrei era foarte îngrijorat că cititorii săi vor înțelege seriozitatea învățăturii Noului Testament. Îți amintești cum a fost în vechiul legământ când a fost vorba de cei care l-au respins pe Moise? „Dacă încalcă cineva Legea lui Moise, să moară fără milă pe doi sau trei martori” (Evrei 10,28).

„Câtă pedeapsă mai aspră crezi că merită acela călcă pe Fiul lui Dumnezeu, socotând necurat sângele legământului, prin care a fost sfințit, și insultă duhul harului” (Evrei) 10,29)?

închidere

Noul Legământ este în vigoare pentru că Isus, testatorul, a murit. Înțelegerea acestui lucru este esențială pentru credincios, deoarece ispășirea pe care am primit-o este posibilă numai prin „sângele Lui de pe cruce”, sângele Noului Legământ, sângele lui Isus, Domnul nostru (Coloseni). 1,20).

de James Henderson